Potrivit tradiției de Sfintele Paști, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România, în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2015, cu un avion special, iar apoi va pleca spre alte orașe din țară, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei, citat de HotNews.
Astfel, odată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Parinte Timotei Prahoveanul, va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special.
De la Aeroportul Internațional Henri Coanda, Lumina Sfânta de la Ierusalim va fi dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iași, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu-Mare și Timișoara pentru comunitățile de credincioși ortodocsi din aceste regiuni ale țării.