Ministerul Afacerilor Interne a fost dat în judecată de 700 polițiști vasluieni pentru neplata celui de al 13-lea salariu aferent anului 2010. În cazul în care vor avea câștig de cauză în instanță, fiecare polițist va primi câte 1.000 lei, relatează Mediafax.
Iliala vasluiană a Sindicatului Național de Polițiști și Personalul Contractual (SNPPC) au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui pentru neplata ”premiului anual” aferent anului 2010.
Astfel, peste 700 de polițiști și angajați contractual din structurile teritoriale vasluiene ale Ministerului își cer, la Tribunalul Vaslui, cel de al 13-lea salariu pe care nu l-au primit în urmă cu doi ani.
„Acest premiu anual sau al 13-lea salariu, cum mai este cunoscut, a fost interzis prin noua lege a salarizării din 2011. Cum nicio lege nu-şi poate produce efecte retroactiv, considerăm că suntem îndreptăţiţi să ne primim premiul anual aferent lui 2010. Sperăm să avem şi câştig de cauză, mai ales că există precedente în ţară, cum ar fi în judeţele Prahova sau Dâmboviţa„, a declarat pentru sursa citată liderul sindicatului vasluian al SNPPC, Paulică Neamțu.
Suma pe care o vor primi polițiștii va fi, în medie, de câte 1.000 lei, însă va varia în funcție de salariul de bază al fiecărui angajat al MAI.