Cristian Sima, un om fără tabuuri, care vorbeşte deschis despre orice, de la iţele politicii şi până la dezamăgirile pe care le-a avut faţă de oameni celebri. O descriere pe care a făcut-o chiar managerul editurii care a lansat cartea ,,Marea Spovedanie a brokerului fugar”.
O lansare care nu a fost lispită de incidente. Jurnaliştii de la Hotnews, inclusiv Dan Tăpălagă, au boicotat conferinţa de presă organizată de brokerul Cristian Sima şi moderată de Robert Turcescu. Din Elveţia, Sima şi-a prezentat cartea printr-o transmisie prin internet şi a explicat de ce întârzie să se întoarcă în ţară, informează B1 TV.
Unii dintre cumpătători au declarat că își cumpără această carte „din interes, pentru că toată lumea e interesată puțin și de bârfă, nu numai de filosofie”, ori că „am luat-o ca să văd ce ascunde, de fapt, și ce are de spus și noi nu știm”.
„Sunt foarte curios, am citit și pe internet despre această carte și doresc să văd exact mai multe detalii despre lucrurile spuse de dl Sima”, spune o altă persoană prezentă la lansare.
Jurnaliştii de la Hotnews, inclusiv Dan Tăpălagă, au boicotat conferinţa de presă organizată de brokerul Cristian Sima şi moderată de Robert Turcescu.
La conferinţa de presă moderată de Robert Turcescu, Sima a mărturisit că este dezamăgit de Hotnews. Mai ales că jurnaliştii instituţiei media, inclusiv ziaristul Dan Tăpălagă au boicotat evenimentul.
„Nu credeam că nu pot să public un text acolo după ce am fost acţionar, scrisorile mele le-a publicat Radu Soviani după ce alţii au refuzat de frică, inclusiv Tudor Chirilă. M-am gândit că asta au vrut să mă scoată din media. Fără posibilitatea de a scrie era greu”, spus Sima.
Nici nu e de mirare că cei de la Hotnews au luat decizia de a nu participa la conferinţa de presă susţinută de brokerul Sima, având în vedere instoricul dintre acesta şi agenţia de presă.
Brokerul a mai vorbit în cadrul evenimentului despre presiunile care au fost făcute de către Cătălin Predoiu, Daniel Dăianu şi Viorel Hrebenciuc pentru ca el să renunţe la participaţia de 9% deţinută la Hotnews. Cumpărătorul în acest caz urma să fie milionarul Radu Dimofte.
De la conferinţa de presă organizată de Cristian Sima au lipsit şi alţi jurnalişti, printre care cei de la PRO TV, TVR1, Mediafax şi Gândul.