Marian Vanghelie declară, din arestul la domiciliu, că nu are de gând să iasă din politică decât cu picioarele înainte. În cadrul unui interviu acordat lui Robert Turcescu și publicat de Evenimentul Zilei, edilul suspendat al Primăria Sectorului 5 anunță că și-a schimbat programul de viață. Patru luni după gratii l-au reînvăţat să se trezească în fiecare zi la 7.30 dimineaţa, chiar dacă acum e de câteva săptămâni bune în arest la domiciliu. Spune că primeşte sute şi mii de telefoane şi mesaje, acordă audienţe și se gândeşte să lanseze un partid
De asemenea, fostul lider PSD povestește cum a făcut bani imediat după Revoluție, pe vremea când nu exista Garda Financiară și spune că venea acasă cu “doi saci de bani în fiecare zi”.
„Păi, la noi, în România, sună ciudat să spui dom’ne, am început cu un chioșc … N-am început cu un chioșc, am început cu mai multe chioșcuri și cu magazine, dar am făcut bani în paralel și din puțină producție pentru că lucrasem în cooperație, am făcut bani și din actul comercial pentru că nu exista Garda Financiară, nu exista nimic, totul era la negru, trebuie să spunem lucrurile exact așa cum au fost. Și se vindea, veneam acasă cu câte doi saci de bani pe zi de la toate magazinele, luam mașini din târg de la Ghencea și le vindeam, nici măcar factura nu apucai să faci, făceai chitanță de mână, tu vindeai săptămâna viitoare la altul, întelegeți, îl puneai să facă actele direct cu proprietarul și făceai o chitanță de mână”, afirmă Vanghelie.
Totodată, Vanghelie aruncă săgeţi otrăvite către Victor Ponta şi se uită cu admiraţie la Traian Băsescu.
„Domnul Ponta a avut, așa, o formulă mai ciudată de conducător, toți cei care pe care nu i-a plăcut a trebuit să-i dea afară, să-i omoare, să-i scoată din funcții, să-i elimine, dar viața demonstrează că în momentul când e să ți se întâmple şi ție, ţi se întâmplă. De ce i-a fost frică, nu a scăpat: a ieșit pe ușa din spate din PSD, a pierdut funcția de preşedinte PSD tot pe ușa din spate, mai departe va pierde și funcția de prim-ministru tot pe ușa din spate, se va trage cortina și, știți, celelalte lucruri nu le doresc nici măcar dușmanilor să li se întâmple după ce am văzut cum este acolo unde am fost eu”, spune Vanghelie.