Incendiile au scăpat de sub control pe insula grecească Rodos, forțând mii de turiști și localnici să-și părăsească satele. Există temeri că vântul puternic va îngreuna și mai mult eforturile de a ține flăcările sub control, scrie The Guardian și Reuters.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din data de duminică, 23 iulie, mai multe persoane aflate în zonele afectate de incendiile din insula grecească Rodos au apelat numărul de urgenţă al misiunii diplomatice române. Aceste persoane au furnizat informaţii că numărul cetăţenilor români aflaţi în zona de evacuare este estimat la aproximativ 25-30 și că aceștia se află în afara oricărui pericol. MAE monitorizează cu atenţie situaţia şi coordonează acţiunile necesare pentru a asigura siguranţa cetăţenilor români în zonă, potrivit ziare.com
Într-o postare pe Facebook, una dintre persoanele evacuate dintr-un hotel din Rodos a dezvăluit că a avut ghinionul de a rămâne fără bagaje.
„Bună seara! Există pe acest grup persoane care au fost evacuate din hotelul Princess Andriana Resort & Spa? Eu si prietenele mele am fost printre sutele de persoane evacuate sâmbătă, iar toate bagajele noastre au rămas acolo. Se mai află cineva în această situație?”, a întrebat românca pe grupul Forum Rodos.
Într-un comentariu, tânăra a relatat pe scurt cum a decurs evacuarea: „Dezorganizat. Prea târziu. Haos. Fiecare a luptat pentru viața lui. Cei de la hotel ne-au trimis pe plajă. De acolo am mers pe jos vreo 2 km, prin căldură, fum, pietre, apă… apoi ne-au găsit niște greci care veniseră cu șalupa personală la care am ajuns înotând, ei ne-au predat armatei. Armata ne-a dus la un refugiu.
De acolo am luat un autocar până la sala de baseball unde ne-am încărcat telefoanele și am mâncat. Apoi, o voluntară ne-a dus cu mașina ei la aeroport. La aeroport am dormit pe jos o noapte, iar duminică noapte am zburat spre casă. Un rezumat care nu redă sentimentele și emoțiile trăite în goana împotriva focului, ci doar cursul evenimentelor. Suntem fericite că am supraviețuit. Am descoperit o putere interioară pe care nu știam că o avem.”
Membrii grupului au discutat despre situația prin care a trecut fata: „Sunteți o persoană curajoasă. Bine că s-au terminat cu bine. Bunurile materiale nu mai contează când viața e pusă în pericol.”
„M-am încăpățânat să dau Thassosul pe Rodos anul ăsta… na, după 10 ani la rând”, a explicat autoarea postării.
„Ai fost in hotelul nepotrivit”, a constatat cineva.
„Cel mai nepotrivit. Cel mai aproape de foc. În schimb, unul dintre cele mai frumoase de pe insulă (conform localnicilor)”, a răspuns tânăra.
„Bagajele sunt la receptie, mai multe persoane au mers să le ridice. E un grup privat pe facebook cu numele hotelului”, a precizat cineva într-un comentariu.
„Ați fost foarte curajoasă! Nu lăsați această întâmplare nefericită să vă întoarcă la Thassos. Sunt atât de multe locuri mai frumoase decât Thassos, iar Rhodos era/este unul dintre ele”.