Un medic de la un spital din municipiul Brașov a fost prins în flagrant de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție în timp ce primea bani de la un pacient.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un medic din Brașov, după ce a primi 200 de lei mită de la un pacient pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuțiile sale de serviciu.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și luare de mită față de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical”, se arată în comunicat.
În vederea documentării probatoriului din cadrul dosarului penal întocmit, procurorul de caz a delegat, în continuare, polițiștii DGA – Serviciile Județene Anticorupție Covasna, Brașov și Harghita, să efectueze 5 percheziții domiciliare, dintre care 3 la spitalul la care este angajat medicul și 2 la locuințele unor persoane fără calitate specială de pe raza localității Sânpetru, din județul Brașov.