Sistemul medical oferă un nou caz halucinant în care persoane fără nicio pregătire de specialitate se comportă de parcă ar fi medici. Digi24 a descoperit în Predeal un programator IT care care consultă pacienți, le prescrie medicamente, fără să fi trecut nici măcar o oră pe la Facultatea de Medicină.
Mai exact, acesta profită că soția sa este medic de familie și, atunci când aceasta nu este prezentă, preia el sarcina și se ocupă de pacienți.
„Pot face bilet de trimitere, pot face rețetă, dar identică cu cea de luna trecută, pe câte luni doriți, pe una, pe 30 de zile, pe 60 de zile sau pe 90 de zile rețeta, dar fără să schimb tratamentul, medicația”, spune bărbatul când era filmat cu camera ascunsă.
În ciuda faptului că unii pacienți știu că nu beneficiază de consultanță de la un medic adevărat, aceștia nu se declară îngrijorați.
„Avem încredere, pentru că tratamentul nostru, al meu și al soțului, este același, pe care îl luăm, lună de lună. Nu știu unde lucrează, dar medic sigur nu este”, spune o pacientă.
Sesizați de către Digi24, polițiștii au descoperit că bărbatul a dat, in ultimele nouă zile, peste două sute de bilete de trimitere, rețete compensate și prescripții medicale. În plus, ar fi consultat zeci de pacienți, în locul medicului.
Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri, sub semnătură privată. Direcția de Sănătate Publică a fost, de asemenea, alertată de acest caz de impostură.
„DSP a județului Brașov va efectua un confrol, prin intermediul Serviciului Control de Sănătate Publică, în vederea sesizării aspectelor semnalate de către dumneavoastră”, spune Anca Bâtiu, purtător de cuvânt DSP Brașov.
România a mai trecut, anul trecut, prin scandalului falsului medic estetician Matteo Politi care activa la mai multe spitale private sau al femeie angajată la Spitalul Ilfov pe post de medic ginecolog pe baza unei diplome false.