Un bărbat supraponderal a murit, miercuri, la Spitalul de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, unde fusese adus cu insuficienţă respiratorie şi cangrenă la picioare, vecinii bărbatului spunând că acesta avea muşcături de şobolan.
Bărbatul de 56 de ani, din comuna mehedinţeană Balta avea 250 de kilograme, iar, potrivit rudelor, din anul 2006 era imobilizat la pat, potrivit Mediafax.
Acesta locuia singur din luna octombrie, în condiţiile în care fiul său era în închisoare, fiind vizitat din când în când doar de vecini care îi aduceau mâncare.
Marţi seară, un vecin l-a găsit pe bărbat în stare gravă, astfel că a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat ajutorul pompierilor.
Vecinii susţin că bărbatul avea şi numeroase muşcături de şobolan pe suprafaţa corpului.
Bărbatul a decedat în cursul după-amiezii.