Metrorex elimină mai multe spații comerciale din subteran. Explicația nu are legătură cu COVID

Metrorex elimină mai multe spații comerciale din subteran. Explicația nu are legătură cu COVID
Foto: metrorex.ro

Vești proaste pentru micii comercianți de la metrou și compania care gestionează spațiile comerciale. Până la data de 2 aprilie, toate spațiile amplasate în calea de evacuare din incinta metroului trebuie eliberate, la solicitarea Metrorex.

Decizia a fost luată în urma unei analize efectuate pe teren, potrivit căreia s-a constatat faptul că existența unor astfel de spațiiîn subteran pune în pericol siguranța transportului. Mai precis, desfășurarea activității comerciale în cadrul unor astfel de spații nu se aliniază exigențelor de securitate la incendiu și evacuarea persoanelor în caz de urgență.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021.

Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie. Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene”, se arată în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.