Diplomat american: Cel puţin 15 jurnalişti au fost agresaţi fizic şi verbal de către jandarmi la protestul din 10 august

Diplomat american: Cel puţin 15 jurnalişti au fost agresaţi fizic şi verbal de către jandarmi la protestul din 10 august

Ambasada SUA de la Bucureşti a distribuit, vineri, pe pagina sa, un mesaj al unui diplomat american care susţine că la mitingul Diasporei din 10 august din Piaţa Victoriei au fost agresaţi fizic şi verbal cel puţin 15 jurnaliştide către forţele de ordine.

„Pe 10 august, în România, cel puţin 15 jurnalişti au fost agresaţi fizic şi verbal de către forţele de ordine, inclusiv prin utilizarea gazelor lacrimogene, în timp ce monitorizau protestele din Bucureşti, potrivit Active Watch şi Reporteri fără frontiere”, se arată în postarea reprezentanţei diplomatice.

Mesajul distribuit aparţine ambasadorului american Michael Kozak şi a fost transmis la Varşovia, în cadrul celei mai mari conferinţe europeane dedicate drepturilor omului şi democraţiei: #HDIM2018.

„În discursul său, el (Michael Kozak, n.r.) a mai menţionat abuzurile asupra jurnaliştilor comise în Malta, Ucraina, Muntenegru, Belarus, dar şi în Rusia, unde vinovaţii pentru uciderea a peste 30 de jurnalişti în ultimii 20 de ani rămân în continuare nepedepsiţi”, precizează Ambasada SUA.

Discursul integral al ambasadorului Michael Kozak poate fi consultat AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe