Eveniment
Fostul șef al IPJ Olt, Mihai Pruteanu, a fost numit în funcția de șef al Poliției Capitalei, în locul vacantat de demisia lui Cătălin Dragotă.
Pruteanu va fi instalat oficial în funcție, pentru șase luni de zile, miercuri după-amiază de către șeful Poliției Române, Petre Tobă, anunță Agerpres.
Pruteanu a ocupat prin concurs, începând cu 15 martie, funcţia de şef al IPJ Olt, anterior fiind adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR.
Conducerea IPJ Olt urmează a fi preluată de adjunctul instituţiei.