Îndrăgitul cântăreț de muzică folk Victor Socaciu a murit astăzi, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani. Artistul se afla internat în spital de câteva luni de zile, în București. Încă din luna septembrie starea sa de sănătate se agravase.
Ministerul Culturii deplânge stingerea lui Victor Socaciu, instituția mulțumindu-i pentru activitatea pe care acesta a avut-o în muzică.
Trecerea în neființă a cântărețului și compozitorului Victor Socaciu este o pierdere mare și mult prea timpurie pentru lumea muzicală. Melodiile și versurile sale sunt, însă, nemuritoare și vor răsuna întotdeauna în sufletele iubitorilor de muzică folk și nu numai. Pentru activitatea sa, Victor Socaciu a primit, din partea Ministerului Culturii, în anul 2002, premiul de onoare pentru „Întreaga activitate în slujba cântecului românesc”. Îi mulțumim, încă o dată, pentru serviciul pe care l-a adus culturii românești și pentru dragostea sa de neam. Condoleanțe familiei sale. Dumnezeu să îl odihnească!”, se arată în postarea Ministerului Culturii
Citiți și Fiica lui Victor Socaciu, doborâtă de durere. Prima reacție: „O inimă mare a încetat să mai bată”
Soția lui Victor Socaciu, Marina Almășan, a făcut anunțul tragediei, în social media:
„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale.
Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume.
Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica.
Drum lin , spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea.
Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ…”, a notat Marina Almășan.