Ministerul Educației invită sindicatele la consultări, după ce au anunțat proteste

Ministerul Educației invită sindicatele la consultări, după ce au anunțat proteste
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educației și Cercetării invită sindicatele din învățământ la consultări marți, începând cu ora 17:00, după ce au fost anunțate proteste.

“Ministerul Educației și Cercetării a luat notă de declarația publică a sindicatelor din învățământ prin care se exprimă o serie de nemulțumiri și măsurile sindicale în consecință.

Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre lucruri relevante (pe care ministrul Daniel David le-a susținut de la începutul mandatului său – ex.: măsuri care întăresc statutul social al poziției de profesor) în amestec, însă, cu unele zvonuri și interpretări eronate.

Pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală, reprezentanții celor trei sindicate sunt invitați pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00”, a transmis Ministerul Educației.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘SPIRU HARET’ și Federația Națională Sindicală ‘ALMA MATER’ au anunțat pentru miercurea viitoare proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat urmând să poarte un semn distinctiv – banderolă, ecuson – în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.