Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, că există discontinuităţi de aprovizionare în cazul a 16 medicamente citostatice și a altor trei medicamente adjuvante, cauza fiind organizarea defectuoasă a procedurilor de achiziţii centralizate. Ioana Mihăilă, noul ministru, a solicitat o verificare internă a procedurilor de achiziţie. În paralel, conducerea Institutului Oncologic “Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB) a transmis Ministerului Sănătății că a luat deja măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienţilor, iar astăzi a fost finalizată, în regim de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţia lipsă. Începând de săptămâna viitoare, produsele vor fi disponibile, a mai comunicat Ministerul Sănătății.
„Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii a solicitat astăzi conducerii Institutului Oncologic “Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB) şi reprezentanţilor direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii un raport privind situaţia aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului. Conform datelor furnizate de către cei responsabili, în prezent, în cadrul unităţii sanitare, există discontinuităţi de aprovizionare pentru 16 medicamente citostatice şi alte 3 medicamente adjuvante necesare efectuării tratamentului pacienţilor care suferă de cancer”, a transmis Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat.
Ministerul susține că vina aparține „unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziţii centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare şi pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru”.
„Echipa de conducere a IOB a luat deja măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienţilor şi a informat Ministerul Sănătăţii că astăzi, a fost finalizată, în regim de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţia lipsă. Începând de săptămâna viitoare produsele vor fi disponibile”, se mai arată în informarea oficială.
Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a precizat în acest context că a solicitat conducerii IOB „să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziţie”.
„Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situaţii să nu mai apară în viitor”, a mai transmis Mihăilă.
Ministerul Sănătăţii mai notează că până în prezent nu au fost semnalate alte situaţii de discontinuitate privind aprovizionarea cu medicamente oncologice.
Reacția vine după ce șefi de secţie de la Institutul Oncologic Bucureşti au reclamat lipsa citostaticelor.