Eveniment
Ministerul Transporturilor efectuează, joi dimineață, controale la CFR, privind achizițiile din ultimii doi ani.
Ministrul Ioan Rus a trimis Corpul de Control la CFR Marfă pentru a efectua un control tematic la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă”- S.A., la Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”- S.A., cât și la Compania Națională de Căi Ferate “CFR” S.A, informează Ministerul Transporturilor.
Controlul vizează respectarea legalității privind încheierea și derularea contractelor de achiziție a serviciilor de mentenanță și reparații a materialului rulant, încheiate de cele trei companii feroviare din 2012 până în prezent, se mai precizează în comunicat.