Ministerul Transporturilor: „Nu pierdem niciun euro. Proiectele rămân finanțate integral din PNRR”

Ministerul Transporturilor: „Nu pierdem niciun euro. Proiectele rămân finanțate integral din PNRR”
Ciprian Șerban (PSD), ministrul Transporturilor. Sursa foto: Ciprian Șerban / Facebook

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a transmis, printr-un comunicat preluat de Agerpres, că România nu pierde niciun euro din fondurile alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru sectorul transporturilor.

Finanțare completă din bani europeni pentru proiectele rămase în PNRR

După discuții tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene, autoritățile au obținut garanții că toate proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate 100% din fonduri europene, fără cofinanțare de la bugetul național. De asemenea, creșterile de prețuri la materiale de construcție, energie și carburant vor fi acoperite integral din fonduri UE, conform OUG nr. 64/2022.

Proiectele menținute în PNRR includ:

– Autostrada Moldovei (A7) – tronsoanele Focșani – Pașcani

– Autostrada Lugoj – Deva (A1) – secțiunile cu tuneluri de la Margina – Holdea

– Infrastructura feroviară – toate cele 4 loturi ale tronsonului CF Cluj – Episcopia Bihor și un lot din CF Arad – Timișoara – Caransebeș

Ce se întâmplă cu proiectele excluse parțial sau total

Ministerul subliniază că România nu va returna niciun ban din cei 2,3 miliarde de euro deja investiți în proiectele finalizate sau în execuție, care au fost excluse parțial sau total din PNRR. Acestea vor fi continuate prin Programul Transport 2021-2027 sau alte fonduri europene.

Lista proiectelor excluse dar în continuare finanțabile include:

– Autostrada Buzău – Focșani (A7) – deja deschisă circulației

– Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat

– Secțiuni ale Autostrăzii A8 – Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului

– Secțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania)

– Loturile 1, 3 și 4 din CF Arad – Timișoara – Caransebeș

Ciprian Șerban: „Românii vor beneficia, fără povara cofinanțării”

Ministrul Ciprian Șerban a declarat că toate proiectele esențiale vor merge mai departe, iar finanțarea europeană este garantată. „Românii vor beneficia de aceste investiții, fără povara unei cofinanțări din bugetul național”, a subliniat acesta.

MTI precizează că modificările în PNRR nu sunt cauzate de erori administrative, ci de necorelări tehnice între sistemele de achiziții publice european (JOUE) și național (SICAP), în special privind eratele de publicare, potrivit Agerpres.