Ministrul Educației nu cunoaşte limba română: "Cuvântul coleg e de genul neutru, nu feminin"

Ministrul Educației nu cunoaşte limba română: "Cuvântul coleg e de genul neutru, nu feminin"

În urma unor dezbateri legate de retrimiterea la Comisia pentru învățământ a unui proiect de lege privind modificarea și completarea Legii educației naționale, ministrul Educației, Daniel Funeriu s-a făcut de râs în fața mai multor parlamentari pentru o greșeală gramaticală impardonabilă.

Potrivit Mediafax, Daniel Funeriu l-a aplaudat pe unul dintre senatorii PDL, atrăgându-i atenția președintelui Senatului Mircea Geoană, care l-a rugat să păstreze liniștea. Ministrul a precizat că vorbea cu “un coleg”, la care președintele Senatului i-a replicat “nu sunteți coleg cu noi”.

Câteva minute mai târziu, când a luat cuvântul în fața plenului, ministrul Educației a declarat “așa cum scrie în DEX, cuvântul coleg este neutru, nu este defel feminin”. La auzul acestor cuvinte, senatorii nu s-au putut opri din râs, singurul care a decis să-l corecteze fiind Georgică Severin “totuși, domnule ministru, cuvântul coleg e gen masculin: un coleg, doi colegi”.

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)