Ministrul Justiției a trimis președintelui propunerea de numire a lui Augustin Lazăr în funcția de Procuror General al României

Ministrul Justiției a trimis președintelui propunerea de numire a lui Augustin Lazăr în funcția de Procuror General al României
Foto: evz.ro

Propunerea pentru funcția de Procuror General a fost trimisă vineri de ministrul Justitiei președintelui Klaus Iohannis, informează Mediafax.

Augustin Lazăr a fost avizat pozitiv joi de Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcţia de Procuror General al României, după interviul pe care l-a susținut în fața Secției de procurori a CSM.

Șeful statului urmează să decidă dacă va semna decretul de numire în funcție a lui Augustin lazăr.

Lazăr a declarat joi că prin proiectul său își dorește reformarea radicală a Ministerului Public, o instituție care ar trebui să se ridice la standarde europene.

"Aş dori să vă spun că este un proiect care doreşte reformarea radicală a Ministerului Public, mai eficace, mai integru şi care să fie o instituţie în slujba interesului public. O instituţie care să fie altfel decât a fost până acum, cu o faţă europeană şi cu nişte standarde europene", a precizat procurorul.