Ministrul Mediului, despre poluarea din Capitală: „Bucureştiul este printre puţinele capitale sau poate singura unde încă există încălzire rezidenţială cu lemne de foc, aşa cum se întâmpla la 1700”

Ministrul Mediului, despre poluarea din Capitală: „Bucureştiul este printre puţinele capitale sau poate singura unde încă există încălzire rezidenţială cu lemne de foc, aşa cum se întâmpla la 1700”
Foto: Facebook

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a menționat că, printre principalele surse de poluare din Capitală se află bucureștenii care încă ard lemne pentru a se încălzi, „la fel ca în anii 1700”.

Mircea Fechet: Bucureștenii care se încălzesc cu lemne, sursa poluării din Capitală

„Principalele surse de poluare în Capitală sunt traficul, încălzirea rezidenţială şi din când în când arderi ilegale din proximitatea Bucureştiului. Aşa cum am anunţat din prima zi, Ministerul Mediului va lua în serios aceste fenomene şi voi fi un duşman declarat al arderilor ilegale. Acestea sunt mai uşor de stăpânit, te duci acolo, stingi incendiul şi rezolvi problema. Dar, când vorbim de încălzirea rezidenţială, aici va trebui împreună cu Guvernul şi primarul general să avem o discuţie, întrucât încălzirea rezidenţială generează foarte multă poluare.

Din păcate, dacă o să analizaţi clasamentul marilor capitale ale UE, Bucureştiul este printre puţinele capitale sau poate singura unde încă există încălzire rezidenţială cu lemne de foc, exact aşa cum se întâmpla la 1700. În acelaşi fel se încălzesc o parte din locuitorii municipiului Bucureşti şi din zonele limitrofe, pentru că atunci când este poluare în Bucureşti ea nu vine doar din municipiu, ci avem o aglomerare urbană”, a susţinut Mircea Fechet, la Forumul Virtual de Energie Verde.

În acest context, ministrul Mediului propune o strategie foarte clară.

„Pasul unu este să identificăm soluţii serioase de finanţare şi de decizie politică, prin care să reuşim, acolo unde există reţele de gaz şi infrastructură de agent termic pentru încălzire centralizată, să oprim cu totul încălzirea rezidenţială pe lemne. Pentru că, atunci când ai sobă în casă, în cel mai bun caz pui lemne pe foc, însă avem semnale de la cetăţeni, de la Garda de Mediu şi de la alte entităţi, care ne spun că nici măcar lemn nu se arde, ci alte materii, fie că vorbim de plastic, pal, ce anume mai reuşesc bieţii oameni să ardă şi astfel să participe la disconfortul olfactiv şi la poluare”, a mai punctat ministrul.

Cine este Mircea Fechet, noul ministru al Mediului

Anterior, Mircea Fechet a fost unul dintre cei şapte secretari de stat ai ministerului. Acesta a avut în subordine Administraţia Fondului pentru Mediu, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. De asemenea, este reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu, scrie zdbc.ro.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, este căsătorit și are doi copii.

Pe 5 noiembrie, Mircea Fechet a depus jurământul și a devenit oficial noul ministru al Mediului, apelor și pădurilor, în contextul în care predecesorul său, Costel Alexe, a demisionat ca urmare a faptului că a fost ales președinte al Consiliului Județean Iași la alegerile locale din 27 septembrie.

Din februarie 2020, este reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu.