Dragoș Pâslaru a dezvăluit în cadrul unei emisiuni de televiziune că există suspiciuni de trafic de copii la unele orfelinate din sud-estul țării. Ministrul susţine că ar exista o reţea de proxenetism, care ar opera în instituţiile menite să protejeze copiii.
"Am niște cazuri în zona de sud-est a țării, unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legat de instituțiile care găzduiesc copiii în acea parte țării" a afirmat ministrul în emisiunea de la Digi24.
Luni, ministrul s-a prezentat la DIICOT pentru a da detalii despre informațiile și suspiciunile pe care acesta le are și a formula o plângere oficială privind aceste cazuri, informează B1TV.
Dragoş Pâslaru a făcut declaraţiile în contextul anchetei privind oamenii folositi drept sclavi la Berevoieşti. Ministrul Muncii a vrut să arate ca nu sunt cazuri singulare, fiind diferită doar forma de abuz. Zeci de persoane au fost arestate preventiv în dosarul de trafic de persoane deschis în urma perchezițiilor de miercuri.
Iolanda Stăniloiu, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii, a declarat pentru B1TV că: "Despre acest caz nu vă putem da mai multe informații pentru că e un caz care acum demarează". Aceasta a precizat că este un caz recent despre care conducerea ministerului are informații doar de circa o lună.
Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, s-a prezentat luni la DIICOT pentru a oferi lămuriri privind suspiciunile de trafic de copii din orfelinate
#DIRECT_ONE_33614c#