Ministrul Transporturilor, detalii despre o posibilă grevă la metrou: „Sunt optimist”

Ministrul Transporturilor, detalii despre o posibilă grevă la metrou: Sunt optimist
Foto: Facebook / Metrorex

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, este optimist în ceea ce privește găsirea soluţiilor pentru a se evita declanșarea unei greve la Metrorex.

Detalii despre o posibilă grevă la metrou

Acesta a precizat că sunt negocieri în acest moment între conducere, între patronat şi sindicate.

“Eu sunt optimist şi vă spun că optimismul vine inclusiv din această dimineaţă că se vor găsi soluţii, astfel încât să fie evitată această grevă şi să poată toate cerinţele sindicatelor să aibă sustenabilitate, fiindcă, aşa, putem să cerem foarte multe lucruri, dar, dacă nu stă în picioare economic acea cerinţă, sigur că patronatul vine şi spune că nu se poate. Dar eu m-am întâlnit cu sindicatele, secretarul de stat responsabil s-a întâlnit cu sindicatele de 2 – 3 ori şi cu conducerea. Sunt optimist, nu am temeri că nu vom închide acest conflict”, a afirmat Grindeanu, după lansarea programului de guvernare al PSD pentru perioada 2024 – 2028, potrivit ziare.com.

Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, a precizat, marţi, că negocierile cu partenerii de dialog social pentru încheierea noului contract colectiv de muncă vor continua.

„Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Vom avea înţelepciunea necesară, ambele părţi, astfel încât cetăţenii să nu sufere. Negocierile sunt într-adevăr intense, lungi. (…) Vom avea o altă întâlnire cu partenerii. Sper şi cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părţi, de a găsi soluţia optimă pentru societate, în general”, a afirmat Miclăuş.