Zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română. 16 cuvioşi şi mărturisitori au fost proclamaţi oficial în rândul sfinţilor, la împlinirea a 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhie.
Alături de Arsenie Boca, alți 15 sfinți din secolul XX vor fi incluși în calendarul ortodox, iar între aceștia se numără Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, care va fi cinstit pe 8 martie 2025.
„Martiri și mărturisitori, profesori de teologie și preoți de parohie, stareți și duhovnici, misionari în cetate și nevoitori în codri și în locuri ascunse de lume, iconari și mânuitori ai condeiului, filantropi și făcători de bine, adevărați stâlpi ai Bisericii și neamului, în vreme de mare primejdie, sfeșnic cu 16 făclii strălucitoare, au fost așezați de Dumnezeu să lumineze într-un veac întunecat de ideologii totalitare și anticreștine” a spus PS Varlaam Ploieșteanul, episcopul vicar patriarhal, la ultimul parastas pentru cei 16, săvârșit în Catedrala Patriarhală din București în seara zilei de 3 februarie, potrivit basilica.ro.
Timp de un minut în Bisericile Ortodoxe din toată ţara se trag clopotele la slujba pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române.
Credincioşii care au venit să se închine, marți, la moaşte au povestit ce minuni li s-a întâmplat.
Carmen a povestit că a mers timp de 22 de ani, lună de lună, la moaştele părintele Arsenie de la Prislop.
„Am lacrimi în ochi sunt fericită că sunt aici, momentul este absolut sublim. El a fost un colos, atunci când credeau că nimic nu se mai poate face, venea vindecarea, venea miracolul. Am avut persoane care mi-au povestit despre operaţii care nu se închideau sau cancere cu metastaze la care revenirea spre sănătate era imininentă după ce ajungeau la Părintele Arsenie„, a mărturisit o femeie.
„Nu puteam să ratez un astfel de moment, 100 de ani de autocefalie şi pe de altă parte să particip la proclamarea a 16 sfinţi este un moment cu care te întâlneşti rar în viaţa sau poate niciodată”, a spus un alt credincios.
Anul 2025 a fost declarat anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române. Acesta reprezintă un moment unic în istoria BOR.