Mircea Cărtărescu, despre cazul Șova: Ne așteptăm ca o bandă de infractori să-l dea pe mâna procurorilor pe unul de-al lor? E nevoie de alegeri anticipate

Mircea Cărtărescu, despre cazul Șova: Ne așteptăm ca o bandă de infractori să-l dea pe mâna procurorilor pe unul de-al lor? E nevoie de alegeri anticipate
Foto: Facebook

Scena mirului devine ceva obișnuit în Senat. Dacă Varujan Vosganian a venit el însuşi cu mirul, în cazul lui Dan Şova acesta a fost adus de colega sa, fostă judecătoare la Tribunalul București,  Florina Jipa. Înainte de votul prin care s-a respins cererea de arestare a fostului ministru, Jipa a făcut cruci cu mir pe fruntea, creştetul şi mâinile lui Şova.

Mircea Cărtărescu reacționează la votul parlamentarilor în cazul tânătului corupt Șova. Scriitorul este de părere că România are nevoie de alegeri anticipate.

„Ne asteptam ca o banda de infractori sa-l dea pe mana procurorilor pe unul de-al lor? Nu se mai poate cu acest parlament, e nevoie de alegeri anticipate!”, a scris ieri seara scriitorul Mircea Cartarescu, pe contul sau de Facebook.

Reacții negative au venit și din partea opoziției, dar și din partea ambasadelor.

Ambasada Olandei „urmăreşte cu îngrijorare şi surprindere” votul Senatului în cazul cererii DNA de arestare a senatorului Dan Şova. „Credem cu tărie că legea se aplică la fel tuturor oamenilor. Ambasada Olandei are încredere că România şi instituţiile sale vor lua în consideraţie toate recomandările Mecanismului de Cooperare şi Verificare”.
 
Ambasada SUA: „Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv”.
 
Ambasada Marii Britanii: „Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege”.