Mircea Cărtărescu: Președinția reprezintă viitorul, iar Parlamentul trecutul. Este o șansă atât de mare încât Iohannis nu-și poate permite s-o rateze

Mircea Cărtărescu: Președinția reprezintă viitorul, iar Parlamentul trecutul. Este o șansă atât de mare încât Iohannis nu-și poate permite s-o rateze
Foto: b1.ro

Mircea Cărtărescu susține că presedinția reprezintă o cărămidă solidă în construirea viitorului, în timp ce Parlamentul este de domeniul trecutului, făcând referire și la independența justiției, a declarat scriitorul la digi24.

„Eu cred că,în acest moment politic românesc, Președinția reprezintă viitorul, iar Parlamentul reprezintă trecutul. Este o falie între viziunea Parlamentului, care este o viziune a unor oameni ai trecutului, oameni care – cei mai mulți dintre ei – au participat la acest sistem ticolășit, această hidră a corupției, și care poate că și participă mai departe. Singurul instrument împotriva lor a fost independența justiției și această independență a justiției eu continui să cred că este opera lui Traian Băsescu. Continui să cred acest lucru. Bineînțeles, cu mărginirea ei. Probabil că unii dintre cei din tabăra lui Băsescu au fost protejați și așa mai departe. Cu toate acestea, în principiu, independența justiției de aici vine, cred eu”, a declarat la digi24 scriitorul

Mai mult, el spune că președintele are o responsabilitate foarte mare în ceea ce privește independența justiției, o șansă la care președintele Iohannis nu poate da cu piciorul.

„Este o șansă atât de mare încât președintele Iohannis nu-și poate permite s-o rateze. Dacă o va rata, dacă va arăta cum mulți se tem – la fel de slab ca președintele Constantinescu, să spunem – va fi o catastrofă pentru noi toți. Eu cred că în momentul acesta, cu toate că nu este fără îndoială un președinte perfect, nu se arată în cele câteva luni de când a venit, cu toate acestea eu cred că trebuie sprijinit de toate forțele democratice din România, pentru că este singurul care merită sprijinit sau cel puțin care nu și-a ratat această șansă până acum, pentru că partidele celelalte încă sunt partide amfibii, scufundate până la o înălțime sau alta în trecut”, a subliniat scriitorul.

În plus, Cărtărescu declară că preferă să vadă binele în această societate și „nu crede că  mentalitatea românească se caracterizează prin corupție, prin furt și prin mită. El vede alegerile din 16 noiembrie ca o “revoluție a oamenilor cinstiți”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`