Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a contestat în instanța de contencios-administrativ ordinul prefectului județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, prin care mandatul său, de ales local, înceta înainte de termen.
Moloț a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) și a pierdut procesul prin care contesta raportul întocmit de inspectorii ANI.
Practic, Mircea Moloț rămâne președinte suspendat al CJ Hunedoara, până când instanța de contencios-administrativ se va pronunța în ceea ce privește contestația depusă de acesta cu referire la ordinul prefectului.
Prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis pe 28 ianuarie ordinul prin care se constată încetarea, înainte de termen, a mandatului de președinte al CJ Hunedoara pentru Mircea Ioan Moloț, acesta fiind declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).
Ordinul prefectului a putut fi contestat de Moloț în termen de zece zile de la comunicare, în instanța de contencios-administrativ.