Mircea Sandu, acționat în judecată de FRF, care solicită restituirea sumelor încasate din renta viageră

Mircea Sandu, acționat în judecată de FRF, care solicită restituirea sumelor încasate din renta viageră

Federaţia Română de Fotbal l-a acţionat în instanţă pe fostul preşedinte Mircea Sandu, căruia îi solicită restituirea sumelor încasate din renta viageră, valoarea de recuperat fiind calculată la 114.736,46 lei, informează prosport.ro.

Potrivit sursei citate, suma reprezintă banii încasaţi în cinci luni de Mircea Sandu, ca preşedinte de onoare al FRF, din renta viageră stabilită de membrii Comitetului Executiv, în şedinţa din 5 martie.

Plângerea a fost depusă la Secţia a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti la 15 octombrie, FRF chemându-l pe Mircea Sandu nu numai în judecată, dar şi „personal la interogatoriu”, se arată în documentele prezentate de prosport.ro.