Momente grele pentru Cristian Cioacă după gratii. Fostul poliţist a fost vizitat în puşcărie de fiul său, Patrick, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Deşi unii ar putea spune că Cioacă este lipsit de sentimente, jurnaliştii de la Cancan scriu că bărbatul a izbucnit în plâns la vorbitor când şi-a revăzut fiul de 11 ani. Potrivit rudelor Elodiei Ghinescu, copilul nu ştie nici acum că tatăl lui se află în închisoare pentru că i-ar fi omorât mama.
#DIRECT_ONE_e1wpl4#
Potrivit B1 TV, jurnaliştii au aflat că fostul poliţist, acuzat că şi-a ucis soţia şi i-a ascuns apoi cadavrul, a avut parte de o vizită emoţionantă în închisoare, care l-a tulburat însă serios. Patrick a fost dus în puşcărie de sora lui Cioacă în custodia căreia se află de 4 ani, iar la vederea sa, fostul poliţist a început să plângă în hohote.
Rudele Elodiei acuză că micuţul a fost educat în aşa fel încât să nu îşi dorească să-şi vadă rudele din partea mamei. Mai mult, copilul nu ştie nici în momentul de faţă că tatăl lui se află în puşcărie după ce a fost acuzat că şi-a omorât soţia, avocata Elodia Ghinescu.
Aceasta nu ar fi prima oară când Cioacă se pune pe plâns. Potrivit cancan.ro, acesta doarme în fiecare seară în celulă cu o poză a Elodiei sub pernă. Mai mult, bărbatului i se umezesc ochii şi oftează când se uită la fotografia mamei copilului său, spun aceleaşi surse.
Cristian Cioaca a fost trimis în judecată în 2013, sub acuzaţiile de omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia Elodiei.