Pasagerii submersibilului Titan și-au dat seama că vor muri cu un minut înainte de implozia devastatoare, a spus un expert în submarine.
Jose Luis Martin a declarat că submersibilul și-ar fi putut pierde stabilitatea din cauza unei defecțiuni electrice care l-a lăsat fără propulsive, făcându-l să cadă spre fundul mării, cu hubloul îndreptat în jos, conform Știrilor Pro Tv.
Acesta a estimat că submarinul a intrat în cădere liberă la o adâncime de aproximativ 1.700 de metri și a căzut „ca un bolovan, fără niciun control” timp de peste 900 de metri, până când, la circa 2.600 de metri adâncime „a explodat ca un balon”, din cauza presiunii care se schimbă rapid.
Martin a sugerat că pasagerii ar fi fost îngrămădiți unul peste altul într-un întuneric total terifiant, în timp ce nava cădea spre fundul mării, timp de 48 de până la 71 de secunde, până în momentul imploziei.
Submarinul Titan a pierdut contactul cu nava de sprijin pe 18 iunie, în timpul unei călătorii la epava Titanicului, care se află la 3.800 de metri adâncime. Mai multe resturi ale navei au fost recuperate la câteva zile după catastrofă.
La bord se aflau Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, Shahzada Dawood, 48 de ani, și fiul său Sulaiman Dawood, 19 ani, exploratorul francez Paul-Henry Nargeolet și CEO-ul OceanGate, Stockton Rush. Toți au murit în urma imploziei submersibilului Titan.