Baronul de Argeş Constantin Nicolescu apela frecvent la ilegalităţi pentru a obţine diferite beneficii, iar comportamentul corupt devenise un mod de viaţă. Aşa au argumentat magistraţii Curţii de Apel Bucureşti decizia de a-l condamna pe Nicolescu la şapte ani şi opt luni de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat că a luat ilegal fonduri PHARE.
Pentru baronul de Argeş, ilegalităţile au fost un adevărat mod de viaţă.
„Se reţine obişnuinţa manifestată de inculpat de a apela la fapte ilicite pentru a obţine diverse beneficii, durata lungă în timp în care acesta a acţionat într-o modalitate ilegală, transformând o astfel de conduită într-o modalitate normală de a aborda relaţiile cu celelalte persoane precum şi prejudiciul ridicat creat dar şi afectarea încrederii care ar trebui să existe într-o astfel de cooperare cu instituţii ale Uniunii Europene”, se arată în motivarea deciziei de condamnare a fostului preşedinte CJ Argeş, potrivit Mediafax.
Magistraţii au arătat că tocmai comportamentul corupt al lui Nicolescu, în ciuda vârstei înaintate, justifică sentinţa dată. Judecătorii subliniază şi faptul că omul de afaceri Cornel Penescu, condamnat şi el în acest caz, era obişnuit să se „supună” solicitărilor lui Nicolescu. Mai mult decât atât, nu este exclus ca Penesecu să fi ţinut o evidenţă strictă a banilor daţi ca mită.
„Din procesele-verbale de redare a convorbirilor rezultă solicitarea directă a inculpatului Nicolescu cu privire la pachete de Paşte, precum şi obişnuinţa inculpatului Penescu de a se supune solicitărilor acestuia. (…) Dacă se are în vedere că acesta a fost deja condamnat pentru alte fapte de aceeaşi natură, fiind dovedit că proceda în aceeaşi modalitate şi în raport cu alte persoane (spre exemplu, cele implicate în fotbal) devine cu atât mai clară necesitatea unei evidenţe corecte şi fixe a sumelor de bani ieşite din contul societăţii”, se mai arată în documentul citat.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu este în puşcărie de luna trecută. El a fost condamnat definitiv pentru că a luat fonduri PHARE de aproape 900.000 de euro, în baza unor documente false. Omul de afaceri Cornel Penescu, acţionar majoritar al SC PIC SA Piteşti în momentul în care au fost comise faptele, a primit patru ani de închisoare cu executare. La fel şi Gheorghe Dobre, asociat şi administrator la SC Zeus SA.
În perioada 2006-2008, firma SC Zeus SA, care avea legpături cu familia Nicolescu, a fost singura care a primit contracte pentru lucrări de reabilitare şi a primit integral banii atât pentru cele executate, cât şi pentru cele care nu au fost gata.