Adrian Năstase a depus, pe 4 aprilie, la ÎCCJ, o contestație la faptul că un complet de judecată tergiversează redactarea motivării deciziei în dosarul ”Zambaccian”.
Fostul premier contestă astfel faptul că acest complet, condus de judecătorul Ionuț Matei, nu a redactat această motivare, deși termenul obligatoriu era de 30 de zile.
„În continuare, după 90 de zile de la pronunțare, decizia dată în recurs, la 6 ianuarie, în dosarul ‘Zambaccian’, de către completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, complet condus de judecătorul Ionuț Matei, nu este redactată, deși termenul obligatoriu de redactare era de 30 de zile. În aceste condiții, am formulat o contestație privind tergiversarea motivării deciziei de către complet, prin încălcarea legii”, scrie Adrian Năstase într-o postare pe blog.
Potrivit fostului premier, fără această motivare Tribunalul București nu poate judeca o cerere a sa privind contopirea pedepselor primite în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”.
Acesta a depus o cerere de contopire a pedepselor din cele două dosare, procesul fiind amânat de trei ori deoarece ÎCCJ nu a motivat decizia.