Nicuşor Dan: Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcţia ilegală din Vasile Lascăr

Nicuşor Dan: Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcţia ilegală din Vasile Lascăr
Foto: Facebook

Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că a dispus oprirea lucrărilor la o construcţie ilegală din strada Vasile Lascăr, în contextul în care există o hotărâre a Tribunalului de suspendare a autorizaţiei pentru construirea unui imobil de 9 etaje într-o zona protejată în care sunt permise 4 etaje, emisă în anul 2019 de către fostul edil Gabriela Firea.

„Am primit mesajul locatarilor care au semnalat reluarea unui abuz legat de disciplina în construcții și am acționat în consecință. Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcția ilegală din Vasile Lascăr 73-75. Primarul Firea a emis în 2019 autorizația pentru construirea unui imobil de 9 etaje într-o zonă protejată în care sunt permise 4 etaje”, a afirmat acesta.

Edilul a mai menționat că la fața locului a fost trimisă Poliția Locală.

„Tribunalul a suspendat autorizația în septembrie 2020 la cererea Asociației Salvați Bucureștiul. O a doua cerere de suspendare a fost respinsă (pentru că opera deja o suspendare), iar beneficiarul și constructorul au forțat și au reînceput lucrările. Am trimis Poliția Locală și au oprit lucrările, aplicând hotărârea Tribunalului de suspendare a autorizației, care este în vigoare”, a spus Nicușor Dan.

Nicuşor Dan: Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcţia ilegală din Vasile Lascăr

Urmăriți B1TV.ro și pe
`