Pe zi ce trece, polițiștii fac noi descoperiri în cazul lui Emil Gânj, bărbatul suspectat că și-a ucis fosta iubită și i-a incendiat casa. Se pare că individul și-ar fi premeditat fapta și ar fi distrus mai multe probe. Recent, anchetatorii au găsit mai multe telefoane care i-ar fi aparținut presupusului criminal, într-o cutie, la locuința unei rude. Obiectele sunt acum în curs de verificare.
Anchetatorii iau în calcul ca fugarul să fi părăsit România. deși au fost efectuate verificări și în țări precum Germania, cele mai amănunțite investigații rămân cele de la nivelul județelor Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud.
Ancheta este îngreunată şi de faptul că au fost înregistrate peste 300 de sesizări privind fugarul, dar şi multe informaţii false, care i-au condus pe anchetatori pe piste greșite, relatează Știrile ProTV.
Potrivit unor surse judiciare, polițiștii investighează îndeaproape o zonă muntoasă unde 60% dintre case sunt părăsite, semnalată autorităților de către cetățeni.
„E foarte mobil, permanent în deplasare. Ştie foarte bine zona şi e posibil să aibă rezerve de mâncare pre-poziţionate. Când este observat, se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal. Controlează foarte bine jocul”, au spus sursele judiciare.
Aceleași surse au precizat că au fost înregistrate 313 sesizări ale cetăţenilor care susțin că l-au văzut pe bărbatul urmărit și care, în cele din urmă, nu s-au confirmat. Dintre cele 313 alerte, 282 au fost date prin apel 112, 29 directe, una prin e-mail şi 19 prin alte forme.
Sunt peste trei săptămâni de când Emil Gânj este căutat, fără niciun rezultat, de către autorități.