Noi probleme la Autostrada Moldovei: CNAIR a prelungit cu cinci luni termenul de finalizare pentru primul lot, Ploiești-Mizil (VIDEO)

Noi probleme la Autostrada Moldovei: CNAIR a prelungit cu cinci luni termenul de finalizare pentru primul lot, Ploiești-Mizil (VIDEO)
Sursa: Captura video

CNAIR a prelungit cu cinci luni contractul pentru execuția primului lot al Autostrăzii Ploiești-Pașcani, iar noul termen de finalizare este 24 septembrie. Asocierea Pizzarotti-Retter se confruntă cu probleme multiple.

Noi probleme la Autostrada Moldovei

Pe lângă mobilizarea insuficientă, pe lotul Ploiești (Dumbrava)- Mizil (21 km.) Pizzarotti are probleme în teren : pânza de apă freatică la o adâncime de 60-70 cm. și siturile arheologice, potrivit economedia.ro.

În acest sens, în data de 11 aprilie 2023 a fost efectuată o vizită în aplasament, împreună cu proiectantul general. S-au stabilit pașii de urmat: identificarea unor noi suprafețe necesare pentru acoperirea deficitului de pământ de umplutură – realizat; elaborarea de către proiectant a documentației necesare pentru promovarea HG – realizat; proceduri interne ale CNAIR SA pentru promovare HG – în curs de finalizare; realizarea unor lucrări care să permită scăderea nivelului pânzei freatice.

În data de 28 aprilie 2023, s-a revenit în amplasament cu proiectantul general. Lucrările dispuse de acesta în data de 11 aprilie 2023 nu au dat rezultat, astfel încât proiectantul general a stabilit realizarea unui sistem drenant și realizarea lucrărilor la terasamente pe tronsoane succesive de circa 100 metri.

Lotul 1: „Antreprenor: Asocierea Impresa Pizzarotti&SPA – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL; Lungime: 21 km.; Durată contract: 20 de luni; Valoare contract: 1,468 miliarde de lei, fără TVA; Sursă de finanțare: PNRR; Ordin de începere: 22.08.2022; Stadiu actual: 11%; Termen deschidere: 2024. În șantier sunt mobilizați un număr de 535 de muncitori și 233 de utilaje.” a transmis CNAIR pe 26 mai.

Lotul 2, Mizil -Pietroasele pe care lucrează asocierea bulgaro-română Trace -Coni este puțin mai avansat, la 16 %, dar aproape imposibil să se încadreze în termenul aprilie 2024. Pe lotul 3, CNAIR a desemnat, după reevaluare Tekfen și urmează să anunțe dacă a primit sau nu contestații.