Noi reguli privind acordarea concediului medical. Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile libere

Noi reguli privind acordarea concediului medical. Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile libere

Noi reguli privind acordare a concediilor medicale vor intra în vigoare din 1 august 2021, anunță CNAS. De luna viitoare va intra în vigoare un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical în cazul incapacităţii temporare de muncă pentru boli obişnuite, care prevede evaluarea stării de sănătate şi monitorizarea pacienţilor de către medicii curanţi, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluţiei bolii.

Perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puţin două etape, în vederea recuperării capacităţii de muncă a persoanei asigurate şi reinserţiei socio-profesionale a acesteia.

Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda în prima etapă maxim 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile pe an.

În situaţia în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează, cu încadrarea în limitele maxime menţionate.

Prin excepţie, medicii curanţi nu vor întocmi planul de urmărire a evoluţiei bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale (boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii şi tuberculoză), pentru urgenţele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A şi pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în situaţia în care asiguratul este internat în spital.

De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`