Din ce în ce mai multe scandaluri sexuale în școlile din România. Un nou caz s-a petrecut în urmă cu câteva zile la Colegiu Național Emanuil Gojdu din Oradea.
Mai mulți elevi din clasa a VIII-a au umblat dezbrăcați în pauze prin clasă, au urmărit filme porno pe smartphone-uri, sau chiar s-au masturbat în timpul orelor, în prezența profesorilor, scrie ebihoreanul.ro.
Deși imaginile nu au devenit încă viral pe internet, zvonurile despre cele petrecute în liceu se vehiculau de câteva zile. Câteva versiuni pomeneau despre masturbări în public sau propuneri sexuale indecente, de fiecare dată protagonistul fiind fiul inspectorului şcolar general Daniel Negrean.
Înainte ca scandalul să ia amploare, inspectorul Negrean a organizat o conferință de presă neașteptată pentru a vorbi despre această situație delicată de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu.
Şeful Inspectoratului Şcolar Județean a spus că a vrut să vorbească oficial despre acest subiect, înainte ca presa să se alarmeze, iar imaginea liceului să aibă de suferit.
Daniel Negrean a recunoscut că a fost implicat în acest scandal în calitate de inspector general, dar și de părinte, spunând că fiul său, Alexandru, învață într-o clasă „cu probleme”.
„Un grup de elevi au folosit un limbaj neadecvat în şcoală, au făcut gesturi obscene în pauze şi în cadrul orei de curs, şi au folosit telefoanele mobile pentru a naviga pe internet”, aşa a prezentat Negrean situația petrecută în școală.