Nouă persoane, reţinute pentru trafic de droguri de mare risc în Sectorul 3 al Capitalei

Nouă persoane, reţinute pentru trafic de droguri de mare risc în Sectorul 3 al Capitalei
Foto: kimatv.com

Nouă persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT,  pentru desfăşurarea de activităţi infracţionale de comercializare de droguri de mare risc, pe raza Sectorului 3 al municipiului Bucureşti, relatează Medifax.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Bucureşti au destructurat o grupare infracţională, formată din nouă persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, care expediau din Italia, prin societăţi de curierat, heroină şi cocaină, pe care le vindeau în Sectorul 3 al Capitalei.

Marian Mecic şi Luminiţa Păun, au pus în vânzare, în perioada martie-mai 2011, diverse cantităţi de heroină, care erau depozitate în locuinţa Gabrielei Alice Stoian, de unde au fost ridicate, sâmbătă, 132 de grame de heroină.

Codruţ Dumitru Moraru, Vasile Flaugiu şi Gabriel Mârzea au expediat din Italia în România, pe 29 aprilie 2011, 300 de grame de heroină şi 50 de grame de cocaină.

Alexandru Florin Tipuriţă a fost prins în flagrant delict, în timp ce ridica coletul cu droguri de la Autogara Rahova din Bucureşti.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 29 de zile.

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)