Numărul paturilor ATI pentru pacienții cu COVID a ajuns la peste 1.200. Doar 23 sunt libere în toată țara

Numărul paturilor ATI pentru pacienții cu COVID a ajuns la peste 1.200. Doar 23 sunt libere în toată țara
Foto simbol: Hepta.ro / Zuma Press / Marco Alpozzi

În data de 24 septembrie 2021, la nivel național există 1.239 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1.116 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

În București sunt avizate de DSP 254  de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

La nivel național sunt libere 23 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt  2 paturi libere la acest moment.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, arată Grupul de Comunicare Strategică.

Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:

Bihor -1

București-2

Cluj-3

Constanța-1

Covasna – 1

Dolj-4

Harghita-2

Mureș-2

Sibiu -5

Timis-2

Ultima oră
00:15 - Judo: Alexandru Raicu a câștigat medalia de bronz la turneul de Grand Slam de la Paris
23:49 - Mai multe persoane s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare pentru a cere explicații despre moartea unei tinere gravide. Medicii spun că starea femeii s-a deteriorat rapid
23:10 - Marius Șumudică a revenit cu victorie în Turcia și a făcut spectacol la conferința de presă, dar e atacat de un fost translator: „Ne insultă țara pe la spate”
22:53 - Beatrice Mahler: Am triplat consumul de oxigen față de valul 3 / Măsurile suplimentare din spital ne creează o stare de confort care a lipsit în trecut
22:31 - Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:41 - Alexandru Rafila: Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți. Problema e durata valului 4, nu atingerea vârfului său