Numele Klaus Iohannis vinde bine: Proprietarii de restaurante din Sibiu au inclus in meniu preparate cu numele presedintelui

Numele Klaus Iohannis vinde bine: Proprietarii de restaurante din Sibiu au inclus in meniu preparate cu numele presedintelui
Foto: paginadepolitica.ro

Numele Klaus Iohannis vinde bine. De asta s-au convins și proprietarii de restaurante din Sibiu, care au inclus în meniu preparate cu numele președintelui.
Unele sunt inspirate chiar din ce comanda acesta, pe vremea cand era primar.

Pizza lui Iohannis, turnedo Herr President, piept de pui Iohannis sau prăjitura Klaus, sunt doar câteva dintre mâncărurile care se cer tot mai mult în restaurante.

„Ideea mi-a venit în perioada alegerilor, când și-a anunțat candidatura și vorbeam cu un prieten din București, i-am zis sibianul nostru câștiga, el a zis nicio șansă și atunci am făcut un pariu cu el că dacă câștigă Iohannis să-i fac o pizza cu numele lui. Așa a ajuns pizza Iohannis în meniul nostru”, spune Bogdan Roman, proprietarul unei pizzerii, scrie Incont.ro.

„Când era edil al Sibiului, Iohannis prefera ciorba de perișoare făcuta de distinsa Prima Doamna Carmen. Mănânca pui, pește, de obicei mâncăruri cu foarte puține calorii. Papanașii, tartele cu fructe. De băut, foarte rar, foarte rar. În general, apă plată, sucuri naturale”, spune Liviu Durdun, managerul unui alt restaurant.

Unul dintre felurile de mâncare preferate de președintele României este un preparat din piept de pui care îi poartă numele: „Piept de pui…Iohannis”.

Cei care îl cunosc pe Klaus Iohannis spun ca el nu este un gurmand. Îi place însă mâncarea bună, fie ea româneasca ori săsească. Și, ca să fie în formă, președintele joacă tenis.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`