O tânără a fost găsită, miercuri dimineață, spânzurată, în apropierea stațiunii montane Sinaia, la trei zile după ce a fost semnalată dispariția sa.
Trupul fetei, elevă a unui grup școlar din Ploiești, a fost descoperit de către jandarmii montani, la trei zile după ce o familie din Ploiești a semnalat dispariția tinerei de 19 ani.
Începând de luni, echipe de poliţişti şi jandarmi au căutat-o pe fată în zona împădurită din apropierea telegondolei din staţiunea Sinaia, citează Mediafax.
Miercuri dimineaţă, o patrulă de jandarmi montani a găsit-o pe tânără spânzurată într-o pădure.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Daniel Radu, a declarat că oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, moartea fetei fiind considerată suspectă.