O femeie în vârstă de 65 de ani a fost găsită de polițiști decedată într-un apartament din municipiul Brașov, iar alături de ea era și soțul său, de 67 de ani, în stare gravă, spune Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, potrivit G4Media.ro.
Polițiștii au decis să intre în apartament după ce au fost informați prin apel la 112, de către o femeie, cu privire la faptul că nu îi poate contacta pe socrii săi.
„Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov”, au precizat polițiștii.
Cadrele medicale care s-au deplasat la fața locului au constatat decesul femeii. Soțul ei a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit surselor G4Media, între cei doi ar fi avut loc un conflict.