Caz cutremurător la Galaţi, acolo unde o femeie a născut gemeni, iar apoi i-a băgat într-un sac, la frigider. Singură în casă, imediat după ce a dat naştere, femeia a început să se simtă rău, şi, în ciuda eforturilor depuse de medici, nu a mai putut fi salvată, potrivit B1 TV.
Femeia în vârstă de 40 de ani se afla singură în locuinţă atunci când a dat naştere gemenilor. Apoi şi-a pus copiii într-un sac și i-a băgat în frigider. Cel care a descoperit totul a fost chiar soţul femei. Pe măsură ce orele treceau, aceasta se simţea tot mai rău, aşa că bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutorul unui echipaj medical. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au găsit-o pe gălăţeancă în stop cardiorespirator şi au început manevrele de resuscitare. Când a aflat că aceasta adusese de curând pe lume doi copii, medicul a cerut să îi vadă pe bebeluşi pentru un consult.
O femeie din Galați a născut gemeni, iar apoi i-a băgat la frigider, într-un sac
#DIRECT_ONE_i2cwto#
"Tatăl ne-a condus într-o altă încăpere, unde a scos, dintr-un frigider, un sac menajer și ni l-a prezentat. La un prim consult, am constat că cei doi nou-născuți erau decedați, aceștia fiind de mai multe ore în frigider, în acel sac menajer. Nou-născuții nu prezentau nicio malformație, iar cauza morții este posibilă să fie hipotermia, însă organelle abilitate vor constata dacă cei doi au murit de cauze naturale sau de alte cauze", a povestit unul dintre medici
În ciuda eforturilor depuse de salvatori, femeia care mai are alţi şase copii acasă nu a putut fi readusă la viaţă, iar medicii au fost nevoiţi să-i pronunţe decesul. Trupul său, dar şi cele ale nou-născuţilor au fost duse la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsia care va stabili cauzele exacte ale deceselor.
Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au deschis o anchetă în acest caz.