O pacientă în vârstă de 79 de ani de la Spitalul de Urgență „Mavromati” din Botoșani a apelat la 112 și a cerut ajutor să meargă la toaletă, pentru că personalul din secție nu o băga în seamă, iar ea nu se putea deplasa din cauza unei fracturi grave la femur. Astfel, cadrele medicale au fost sunate de reprezentanții serviciului de urgență și în cele din urmă au ajutat-o pe femeie, transmite Monitorul de Botoșani.
Femeia ajunese la spital cu o fractură gravă la nivelul unui femur și a fost plasată temporar într-un salon de pe o secție-tampon, în așteptarea rezultatului la testul pentru coronavirus. Ea nu se putea deplasa aproape deloc, iar la un moment dat a simțit nevoia să meargă la toaletă și a strigat de mai multe ori la personalul de pe secție, dar chiar și așa nu a ajutat-o nimeni până n-a sunat la 112.
„Femeia a apelat serviciul 112 şi a precizat că ar avea piciorul luxat şi nu se ocupa nimeni de ea. A spus că era internată singură într-un salon, nu se poate deplasa şi dorea să meargă la toaletă, iar nimeni nu o băga în seamă”, a spus un dispecer din cadrul serviciului de urgenţă.
După apel, reprezentanții serviciului de urgență au sunat cadrele medicale de pe secție, iar femeia a fost ajutată de personalul specializat.
Reprezentanții unității sanitare s-au rezumat la a prezenta, prin vocea purtătorului de cuvânt, timpii de pe fișa de prezentare a pacientei.
„Pacienta s-a prezentat în Urgenţe la ora 02.22, cu o fractură complexă la nivelul femurului, care necesita internarea pe secţia de ortopedie şi operaţie. Potrivit protocoalelor, peste 20 de minute aceasta a fost investigată în urgenţă, unde i s-au făcut radiografii şi i s-au luat analize specifice. I-au fost administrate o serie de calmante, din cauza durerilor pe care le avea de la fractură. Peste o oră de la prezentare, la 03.24, aceasta a fost evaluată din nou şi i-a fost făcut şi testul Covid, pentru că era nevoie de internare. La ora 06.17 femeia a fost internată pe secţia Oftalmologie, care este o secţie tampon, pentru cazurile care necesită internare, până la sosirea rezultatului testului Covid”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU Botoșani.