O femeie s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc din București. Vecin: ”Cinci minute a strigat că se omoară”

O femeie s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc din București. Vecin: ”Cinci minute a strigat că se omoară”

O femeie de 35 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul nouă al unui bloc din București în seara zilei de vineri, 21 octombrie.

Femeia de 35 de ani a murit în urma impactului

Aceasta ar fi suferit de probleme psihice și ar fi fost sub tratament. De asemenea, avea un băiat, însă acesta se află în grija statului. Vecinii spun că în familie nu ar fi existat certuri, însă depresia şi dorul de copil ar fi împins-o să facă gestul extrem, potrivit Observator.

Tragedia s-a întâmpat în jurul orei 21:40, într-un bloc de pe şoseaua Olteniţei, din Sectorul 4.”Chiar aici eram, în locul unde mă aflu acum, am auzit că a strigat de la geam vreo cinci minute, trei – cinci minute a strigat că „mă arunc, mă omor” şi după aceea am auzit o bubuitură”, a declarat un martor, conform sursei citate.

”Ştiu că ea din cauza copilului era foarte afectată, că mereu povestea că o dată la nu ştiu cât timp se duce la internat să îi ducă câte un pachet, câte o chestie”, a declarat un vecin.

Urmăriți B1TV.ro și pe