O mașină s-a răsturnat de pe un pod în județul Suceava. Un bărbat de 41 ani a murit; un tânăr a fost transportat la spital

O mașină s-a răsturnat de pe un pod în județul Suceava. Un bărbat de 41 ani a murit; un tânăr a fost transportat la spital
Foto simbol: Facebook @ SMURD

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit și un tânăr de 17 ani a fost rănit, duminică, după ce s-au răsturnat cu mașina de pe podul care trece peste râul Moldova și care face legătura între localitățile Baia și Bogata, județul Suceava, transmite Agerpres.

Suceava: O mașină s-a răsturnat de pe un pod în județul Suceava; un bărbat de 41 de ani a murit

Accidentul s-a soldat cu două victime, un tânăr în vârstă de 17 ani și un bărbat de 41 de ani, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

La fața locului au fost mobilizați pompierii militari din Detașamentul Fălticeni cu modulul SMURD (o autospecială pentru descarcerare și ambulanță SMURD B2), o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, iar în sprijinul lor a intervenit și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

După ce i s-au acordat îngrijiri la fața locului, tânărul în vârstă de 17 ani a fost transportat la spital.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost găsit în stare de inconștiență de salvatori, iar aceștia i-au aplicat manevrele de resuscitare, însă ele nu au avut efectul scontat, astfel că a fost declarat decesul.