O parte din centrele de vaccinare ar putea fi închise. Valeriu Gheorghiță: 45% din centre au o activitate medie și scăzută. Ne dorim optimizarea activității. Marea lor majoritate nu se vor închide (VIDEO)

O parte din centrele de vaccinare ar putea fi închise. Valeriu Gheorghiță: 45% din centre au o activitate medie și scăzută. Ne dorim optimizarea activității. Marea lor majoritate nu se vor închide (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a precizat că a transmis, luni, o adresă către toate Direcțiile de Sănătate Publică din țară, prin care solicită reevaluarea centrelor de vaccinare, în contextul în care 45% dintre acestea au „activitate medie și scăzută”. Întrebat câte din ele vor fi închise, președintele CNCAV a sugerat că nu multe, explicând că foarte puține vor fi relocate, iar în altele va fi redus personalul.

O parte din centrele de vaccinare ar putea fi închise. Ce a declarat Valeriu Gheorghiță

„Am făcut o evaluare cu ajutorul colegilor din CNCAV a activității și eficienței centrelor de vaccinare. Din cele 1.499 de fluxuri, adică peste 996 de centre de vaccinare, 45% din centre au o activitate medie și scăzută, însemnând că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului”, a declarat președintele CNCAV, marți, în conferința săptămânală de presă, în care a vorbit printre altele și despre vaccinarea copiilor.

Întrebat ce înseamnă mai exact că 45% din centre au „activitate medie și scăzută”, medicul militar a explicat: „Capacitatea fluxului în momentul de față este de circa 100 de persoane pe flux, pe cele 12 ore de lucru. Capacitate medie înseamnă că vaccinează între 25 și 50 de persoane pe flux, pe zi, în cele 12 ore de lucru, iar activitate mică înseamnă sub 25 de persoane pe zi”.

„Sunt foarte puține centre care au activitate mică, adică într-un județ sunt circa 1 sau 2, sau 3 centre care au activitate mică, dar care au un singur flux, adică sunt centre foarte mici de obicei, nu sunt centre cu activitate mare. Majoritatea, practic restul, circa 30%, sunt centre care au activitate medie. Tocmai de aceea ne dorim optimizarea activității centrelor, încât și personalul să fie motivat pe de o parte, pentru că e păcat să pierdem acest personal, fiind instruit, deja suntem în luna a șasea de când avem activități de vaccinare, și vor fi dislocați în echipe mobile care vor merge și vor asigura vaccinarea în alt tip de activități”, a adăugat Valeriu Gheorghiță, care a precizat că este vorba atât de centre din mediul urban, cât și de centre din mediul rural.

În adresa respectivă, spune oficialul, au fost făcute propuneri precum sistarea temporară a activității anumitor centre, astfel încât să fie eficientizate ritmul de vaccinare și costurile, și reducerea programului de lucru în centrele fără adresabilitate pentru constituirea de echipe mobile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`