O angajată a Ministerului de Interne (MAI), agent principal la Inspectoratul General Pentru Imigrări Iași, a fost prinsă în timp ce fura dintr-un magazin haine în valoare de 554 de lei, informează bzi.ro. Femeia, care are 22 de ani, s-a ales cu dosar penal.
Fata, originară din Vaslui, este angajată recent la Inspectoratul General Pentru Imigrări. Potrivit declarației de avere, nu are niciun bun pe numele său și singurul venit e salariul.
Pe 6 noiembrie, ea ar fi ieșit dintr-un magazin de haine situat într-un mall fără să plătească. Alarma a sunat, iar paznicul a chemat Poliția, conform procedurii. Agenții ajunși la fața locului au luat-o la întrebări pe tânără, iar într-un final au aflat că este angajată a Ministerului de Interne.
Tânăra, una dintre cele mai frumoase agente MAI, s-a ales cu dosar penal.
„La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați de către un agent de pază cu privire la faptul că o tânără de 22 de ani a fost prinsă în timp ce ar fi sustras articole vestimentare dintr-un centru comercial din municipiul Iași, cauzând un prejudiciu de aproximativ 554 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, potrivit bzi.ro.