O femeie de afaceri din Satu Mare a pierdut 2,5 milioane de dolari, după ce a fost păcălită de un bărbat din Nigeria care pretindea că este prințul moștenitor al Dubaiului. Individul, pe nume Henry Eke, e cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money” și duce o viață luxoasă din sumele obținute prin fraude.
Cazul a fost documentat de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și e anchetat de SCCO/DIICOT.
Totul a început acum circa trei ani, când nigerianul a contactat-o pe româncă pe LinkedIn, s-a prezentat drept prințul moștenitor al Dubaiului și i-a propus un parteneriat de investiții într-o fundație umanitară ce urma să gestioneze proiecte în România, cu un buget de sute de milioane de lire sterline.
După mai multe luni de discuții, el i-a promis că se vor căsători. Mai apoi, nigerianul i-a prezentat româncei un presupus „manager financiar” din Londra, care a ajutat-o să deschidă un cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.
Numai că acel cont era fals, scrie PresaSM. Pentru a putea „debloca” și retrage fonduri, femeia a transferat peste 2,5 milioane de dolari, obținuți prin credite bancare, ipotecarea locuinței și folosirea fondurilor firmei pe care o conducea.
La un moment dat, unul dintre complicii lui Henry Eke i-a spus victimei ce se petrece, dar escrocul a continuat să nege totul și refuza să returneze banii.
Nigerianul se folosea inclusiv de ritualuri juju și voodoo african pentru a-și construi imaginea de prinț și pentru a-și intimida victimele.
Henry Eke e cunoscut în Nigeria pentru stilul de viață luxos pe care-l duce cu banii din astfel de fraude. OCCRP a identificat inclusiv vila sa impunătoare din Abuja.
În paralel, acesta pozează în filantrop: se implică în proiecte caritabile și campanii împotriva violenței de gen. O parte din banii proveniți de la româncă au ajuns într-o fundație nigeriană controlată de el.