Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat joi de Curtea de Apel Ploiești la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumpărare de influenţă în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.

Instanța a decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pentru 24 ore, pe 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent. De asemenea,  judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, având în vedere că în acest caz decizia nu este definitivă.

În acelaşi dosar avocatul Doru Boştină a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Cei doi inculpați trebuie să plătească fiecare suma de 4.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar în ianuarie 2014, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`