IGPR Mureș va efectua 156 de percheziții domiciliare la un grup de persoane bănuite de infracțiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare și constituirea unui grup infracțional organizat, după ce aceștia au emis avize de însoțire a lemnului tăiat care a provocar un prejudiciu de peste un milion de euro, relatează stiripesurse.ro.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie 2015 — ianuarie 2016, un grup de persoane, administratori ai unei societăți și alte persoane din județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăți cu sediul în județul Mureș, avize secundare de însoțire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-ar fi vândut către societăți comerciale de profil, de pe raza a 24 de județe din țară”, se precizează într-un comunicat al Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului general al Poliției Române.
Perchezițiile vor fi efectuate de 430 de ofițeri de poliție ai IPJ Mureș, iar prejudiciul se estimează a fi de peste un milion de euro.