Începând cu anul școlar 2016-2017 oratoria ar putea fi introdusă ca disciplină opţională în gimnaziu şi liceu, după ce primul manual de public speaking va fi tipărit, în luna iulie, potrivit unui comunicat de presă, citat de Mediafax.
Amalia Sterescu, cea care conduce Public Speaking School și care a creat curricula pe care se bazează primul manual de public speaking din România pentru gimnaziu şi liceu, a început demersurile pentru introducerea oratoriei ca materie opţională în şcoli şi va cere sprijinul ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în acest sens.
„Îmi doresc ca acest proiect să devină realitate şi îmi doresc ca în anul şcolar 2016 – 2017 să se afle pentru prima dată în şcoli acest manual, iar pentru asta, la începutul lunii iulie, Public Speaking School va căuta susţinerea actualului ministru al Educaţiei pentru introducerea public speaking ca opţional, precum şi în calendarul de opţionale din «Săptămâna Altfel»”, a declarat iniţiatoarea proiectului.